Dacă te uiți mult la cerul cel adânc, fără să-ți iei ochii de la el, ți se furișează în gând și în suflet simțământul unei singurătăți fără sfârșit. Ți se pare că ești neînchipuit de singur, și tot ce până atunci ți se părea apropiat și drag începe să-ți fie străin și-și pierde orice valoare. Stelele, care de mii de ani se uită din înălțimi, și până și cerul plin de taine, și negura - toate atât de indiferente față de scurta viață omenească. îți apasă sufletul cu tăcerea lor. atunci când rămâi singur cu ele și încerci să le pătrunzi înțelesul; gândul singurătății care ne așteaptă pe fiecare în mormânt pune stăpânire pe noi, și viața ni se pare fără nădejde, înfricoșătoare...
A.P. Cehov - Stepa (Opere IV)
