Exilul românesc

Încă din 1850, N. Bălcescu observa cu dezamăgire un defect capital al emigrației române: lipsa de coeziune și solidaritate, conflictele permanente, vocația cu totul specială pentru polemici, bârfeli, fracționări și denigrări permanente. Este, de fapt, un viciu național, definitiv și incurabil.

Adrian Marino - Viața unui om singur

Stoicism

Voi sărăci: voi fi printre cei mulți. Voi pleca în exil: mă voi gândi că m-am născut acolo unde m-au trimis. Voi fi pus în lanțuri: și ce dacă? Acum sunt cumva liber? Firea a legat strâns de mine această povară grea: trupul. Voi muri: e ca și cum ai spune - nu mă voi putea îmbolnăvi, nu voi mai putea ajunge în lanțuri, nu voi mai putea muri.

Seneca - Scrisori către Lucilius (24,17)