Te bucuri de cele mai mici lucruri abia după ce ai acceptat moartea. Dacă însă te uiți lacom, căutând ce ai mai putea trăi, atunci nimic nu este suficient de bun ca să te mulțumească, iar cele mai mărunte lucruri, care de altfel sunt mereu în jurul tău, nu te mai bucură. De aceea, eu contemplu moartea, căci mă învață să trăiesc.
C.G. Jung - Cartea Roșie
Mai rău e că te întrebi mereu cum vei găsi a doua zi forța necesară să continui să faci ceea ce ai făcut și în ajun și faci de atâta timp, unde vei găsi forța pentru acele demersuri imbecile, mii de proiecte care nu duc nicăieri, ca să scapi de copleșitoare nevoie, tentative mereu eșuate și toate pentru a te convinge că destinul e de neînvins, că trebuie să te prăbușești în spatele zidului în fiecare seară, zdrobit de frica zilei de mâine, mereu mai precară, mai sordidă.
Mai vine și vârsta, poate, trădătoarea, și ne amenință cu ce-i mai rău. N-ai destulă muzică în tine să faci viața să danseze, asta e. Toată tinerețea ți s-a dus să moară de acum la capătul lumii, în liniște, în adevăr. Și unde să te mai duci oare, dacă nu mai ai în tine suficient delir adevărat? Adevărul, iată o agonie fără sfârșit. Adevărul acestei lumi e moartea. Trebuie să alegi, să mori sau să minți. Eu n-am putut niciodată să mă sinucid.
Louis-Ferdinand Celine - Călătorie la capătul nopții
Dar despre moarte nimeni care s-ar întoarce din ea n-ar fi în stare să ne povestească în adevăr ceva, cât de puțin, deoarece n-a trăit-o și n-a văzut-o. Ieșim din beznă și ne întoarcem din beznă, iar între aceste două clipe există întâmplări trăite, însă, de fapt, noi nu trăim nici începutul și nici sfârșitul, nici nașterea și nici moartea , căci nici una n-are un caracter subiectiv, iar ca fenomene în sine aparțin numai vastului domeniu al lumii obiective, iată cum stau lucrurile în această privință.
Thomas Mann - Muntele Vrăjit
În adevăr, moartea noastră este mai mult treaba celor care supraviețuiesc decât a noastră înșine, și indiferent dacă ne amintim sau nu, pentru moment, această vorbă a unui înțelept ironic, ea rămâne valabilă în orice caz pentru suflet: atâta timp cât suntem noi, nu este moartea, iar când este moartea, nu mai suntem noi; prin urmare, între moarte și noi nu dăinuiește nici un raport real, ea este un lucru care nu ne privește deloc pe noi, ci cel mult lumea și natura - și din cauza aceasta toate făpturile o privesc cu o mare liniște, cu indiferență, lipsă de răspundere și nevinovăție egoistă.
Thomas Mann - Muntele vrăjit
Omul este stăpânul contrariilor, ele există datorită lui și, prin urmare, el este mai nobil decât ele. Mai nobil decât moartea, prea nobil pentru ea - și asta constituie libertatea minții lui. Mai nobil decât viața, prea nobil pentru ea - asta este evlavia din inima lui.
Vreau să fiu bun, nu vreau să-i îngădui morții nici o putere asupra gândurilor mele! Căci în asta constau bunătatea și mila, în nimic altceva. Moartea este o mare forță. Când te apropii de ea, te descoperi și mergi cu pas cadențat, în vârful picioarelor. În cinstea ei te îmbraci sobru și numai în negru, căci ea poartă colereta de ceremonie a trecutului. Rațiunea este nătângă în fața morții, căci ea nu-i nimic altceva decât virtute, în vreme ce moartea este libertate, desfrânare, lipsa formei și voluptate, iar nu iubire... Moartea și iubirea - aceasta-i o rimă impropie, de prost-gust, o rimă falsă! Iubirea înfruntă moartea; numai ea singură, nu virtutea, este mai tare decât moartea. Ea singură, nu virtutea, inspiră gândurile bune.
În inimă vreau să-i păstrez morții întreaga mea credință, însă vreau să-mi aduc limpede aminte că orice credință dăruită morții și trecutului nu este decât viciu, voluptate întunecată și antiumană atunci când poruncește gândului și conduitei noastre. Omul nu trebuie să îngăduie morții să domnească asupra gândurilor lui în numele bunătății și iubirii.
Thomas Mann - Muntele Vrăjit
Obișnuiește-te să consideri că moartea este nimic în raport cu noi, deoarece orice bine și orice rău se află în senzație, iar moartea este privațiune de senzație. De aici rezultă că o cunoaștere corectă a faptului că moartea este nimic în raport cu noi îngăduie să te bucuri de mortalitatea vieții, fiindcă această cunoaștere nu adaugă un timp nelimitat, ci suprimă dorul de nemurire. […]
Așadar, moartea — lucrul cela mai înfricoșător — e nimic pentru noi, deoarece, atunci când noi suntem, moartea nu e prezentă, iar atunci când moartea e prezentă, noi nu suntem. Prin urmare, ea nu există nici pentru vii, nici pentru morți, deoarece pentru primii ea nu este, iar ultimii nu mai sunt ei.
Epicur - Scrisoare către Menoiceus
Cum nu știm unde ne așteaptă moartea, s-o așteptăm pretutindeni. A ne gândi la moarte dinainte înseamnă să ne gândim dinainte la libertate. Cine a învățat să moară s-a dezvățat să fie slugă. Nu există nimic rău în viață pentru cine a înțeles temeinic că lipsa vieții nu-i un rău. A ști să murim ne mântuie de orice robie și silnicie.
Michel de Montaigne - Eseuri I, XIX
Înscrie-n minte câte-ți spun și-mparte
cuvântul meu și celor vii, de-o viață
ce nu-i decât o goană către moarte.
Dante Alighieri - Divina Comedie (Purgatoriul)
Aici e locul să observăm că, deși are un fundament metafizic, întreținerea procesului vital întâmpină rezistență și, prin urmare, nu se produce fără efort. Asemenea strădanii doboară organismul în fiecare seară, motiv pentru care acesta suspendă apoi funcția cerebrală și-și diminuează unele secreții, respirația, pulsul și degajarea căldurii. De aici putem deduce că încetarea totală a procesului vital trebuie să constituie o miraculoasă ușurare pentru forța motrice a acestuia; poate că ea contribuie la expresia de dulce mulțumire pe care o vedem pe chipul majorității morților. Momentul morții în genere poate semăna cu cel al trezirii dintr-un coșmar apăsător.
Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II
Palida moarte cu-același picior bate și-n bordei, la ușă
Ca și-n castele. O, bogate Sestiu,
Viața e atât de scurtă că-înlătură orice lungi speranțe;
Curând te vor cuprinde noaptea, manii,
Nume deșarte, și-n searbăda casă-a lui Pluton când vei merge,
Pe-al mesei rege nu-l vei mai alege;
Horatius - Ode (1, IV)
Floarea vârstei, cu toate că e tot ce are viața mai bun, e totuși un lucru bicisnic. Însă chiar și această biată stare de bine dispare într-un timp atât de scurt, încât atunci când ființa își dă seama, după unele semne, de propria-i decădere, ea nici nu cunoscuse bine minunăția acelei vârste, nici nu apucase să-și simtă și să-și cunoască pe deplin propriile forțe, că acestea se și împuținează. La orice neam de ființe muritoare, cea mai mare parte a vieții nu este decât o veștejire. Într-atât de tare natura țintește și se îndreaptă către moarte în fiecare acțiune de-a sa.
Giacomo Leopardi - Cântarea cocoșului sălbatic (Mici opere morale)
E bine să te porți cu oamenii ca și cum ți-ai lua rămas bun de la ei înaintea morții. Și nu vei greși. Oare nu-i totuna dacă te desparte de moarte o jumătate de ceas sau o jumătate de veac.
E bine să ținem minte că fiecare zi, fiecare oră sunt o amânare a morții. Atunci tot ce e exterior și se întâmplă cu tine puțină importanță (ce înseamnă o rană, boala, sărăcia, pierderea unui prieten în comparație cu moartea?), iar folosirea în cel mai bun mod a timpului rămas capătă o importanță imensă. Da, memento mori. (16 decembrie 1907)
Lev Tolstoi - Despre Dumnezeu și om. Din jurnalul ultimilor ani
