Aici e locul să observăm că, deși are un fundament metafizic, întreținerea procesului vital întâmpină rezistență și, prin urmare, nu se produce fără efort. Asemenea strădanii doboară organismul în fiecare seară, motiv pentru care acesta suspendă apoi funcția cerebrală și-și diminuează unele secreții, respirația, pulsul și degajarea căldurii. De aici putem deduce că încetarea totală a procesului vital trebuie să constituie o miraculoasă ușurare pentru forța motrice a acestuia; poate că ea contribuie la expresia de dulce mulțumire pe care o vedem pe chipul majorității morților. Momentul morții în genere poate semăna cu cel al trezirii dintr-un coșmar apăsător.
Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II
