Tânărul crede că lumea a fost creată pentru a ne bucura de ea, că este un loc al fericirii, fericire ratată doar de cei care nu sunt destul de abili pentru a o căuta. El este încurajat în această idee de romane, de poezii sui de ipocrizia pe care lumea o cultivă pretutindeni și mereu, salvând aparențele exterioare. Vânarea unei prăzi care în realitate nu există conduce de obicei la o nefericire cât se poate de reală.
Arthur Schopenhauer - Arta de a fi fericit
Este sigur că nimic nu contribuie în mai mare măsură la buna dispoziție decât condițiile exterioare ale fericirii, iar între acestea niciuna nu este mai importantă decât sănătatea. Astfel, pe aceasta trebuie s-o plasăm înaintea tuturor celorlalte și, în consecință, să ne străduim din toate puterile să ne menținem într-o stare de sănătate excelentă, al cărui rezultat este veselia. Pentru asta trebuie să evităm toate excesele, inclusiv modificările de dispoziție violente sau neplăcute, precum și toate eforturile intelectuale intense și prelungite și să facem cel puțin două ore de exerciții fizice în aer liber.
Arthur Schopenhauer - Arta de a fi fericit
Știința se raportează la înțelepciune ca virtutea la sacralitate; este rece și seacă, lipsită de iubire și neștiind nimic despre sentimentul adânc al insatisfacției și al dorinței. Ea își este folositoare sieși la fel de mult pe cât este de dăunătoare slujitorilor ei, în măsura în care-și transferă asupra lor propriul caracter și, prin aceasta, le osifică într-un fel umanitatea. Ea trece cu o neîndurătoare răceala pe lângă omul mare care suferă, fiindcă știința vede peste tot numai probleme de cunoaștere și fiindcă suferința este, de fapt, în lumea ei, ceva nemaipomenit și de neînțeles, deci, în cazul cel mai bun, încă o problemă.
Friedrich Nietzsche - Schopenhauer educator
Noi trebuie să răspundem pentru existența noastră față de noi înșine; prin urmare, nou vrem să fim și timonierii acestei existențe și să nu permitem ca existența noastră să semene cu o necugetată întâmplare. Trebuie să te porți cu ea impertinent și amenințător: mai ales că întotdeauna, atât în cazul cel mai rău, cât și în cel mai bun, o cei pierde. De ce să ne agățăm de acest pământ, de această meserie, de ce să ascultăm ce zice vecinul? E atât de provincial să-ți asumi păreri care, câteva sute de leghe mai încolo, deja nu mai contează.
Friedrich Nietzsche - Schopenhauer educator
Dar, în toate cazurile care nu stau sub domnia legilor, se vădește imediat lipsa de scrupule față de semeni; ea este specifică omului și provine din egoismul lui nemărginit, deci și din răutate. Modul în care un om îl tratează pe celălalt îl arată de pildă sclavia negrilor, al cărei ultim scop sunt zahărul și cafeaua. Însă nu e nevoie să mergem atât de departe: a intra de la 5 ani într-o filatură sau într-o altă fabrică, a rămâne acolo, începând de la vârsta aceea, mai întâi 10, pe urmă 12 și în final 14 pe zi, și a efectua mecanic aceeași muncă înseamnă a plăti scump pentru plăcerea de a respira. Dar acesta este destinul a milioane de oameni, iar multe alte milioane au o soartă asemănătoare.
Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II
Aici, principala sursă a celor mai grave rele care-l afectează pe om este omul însuși. Cine ia în considerare cum trebuie acest ultim aspect va vedea lumea ca pe un infern care-l depășește pe cel dantesc prin faptul că unul trebuie să fie diavolul celuilalt;
Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II
Temeiul acestui fapt este că părul blond și ochii albaștri reprezintă deja o varietate, aproape o anomalie, aidoma șoarecilor albi ori cailor bălani. În nici o altă parte a lumii, nici chiar în apropierea polilor, ei nu sunt autohtoni, exceptând Europa, unde au evident origini scandinave. În treacăt fie spus aici, opinia mea este că, la om, culoarea albă a pielii nu este naturală, ci, dimpotrivă, naturală este cea neagră sau măslinie, ca la strămoșii noștri, hindușii; prin urmare, cred că inițial nici un om alb n-a ieșit din pântecul naturii și, ca atare, nu există o rasă albă, oricât de mult se vorbește despre ea, ci fiecare alb este decolorat.
Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II
Căci orice îndrăgostire, oricât de eteric s-ar manifesta ea, își are rădăcinile numai în instinctul sexual și nu este, de fapt, decât un instinct sexual mai bine determinat, specializat și individualizat, chiar în sensul cel mai strict al cuvântului. Or, dacă, reținând aceasta, privim rolul important pe care-l joacă iubirea între sexe, cu toate treptele și nuanțele ei, nu numai în piesele de teatru și în romane, ci și în lumea reală, unde ea se dovedește a fi, alături de dragostea de viață, cel mai puternic și mai activ dintre toate resorturile - fiindcă solicită în permanență jumătate din energiile și gândurile părții mai tinere a umanității și este ultimul țel pentru aproape orice efort uman, având o influență păgubitoare asupra celor mai importante afaceri: ea întrerupe din oră în oră cele mai serioase preocupări, iar uneori pune în încurcătură pentru o bucată de timp și cele mai însemnate minți; nu se sfiește să inoportuneze cu vechiturile ei negocierile oamenilor de stat și cercetările savanților, se pricepe să-și furișeze bilețelele amoroase și zulufii până și-n portofoliul ministerial și-n manuscrisele filosofilor, dar în egală măsură urzește zilnic cele mai încâlcite intrigi și cele mai grave gâlcevi, anulează cele mai prețioase relații, rupe cele mai strânse legături, ne cere ca în beneficiul ei să ne sacrificăm câteodată viața sau sănătatea, alteori bogăția, rangul și fericirea, și transformă de-a dreptul o persoană altminteri onestă într-un om lipsit de scrupule, iar din cel fidel până în momentul respectiv face un trădător; prin urmare ea apare ca un demon ostil, care se străduiește să pervertească, să încurce și să răstoarne totul -.
Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II
Tuturor acestora le corespunde rolul important pe care îl joacă relația sexuală în universul uman, unde ea este de fapt centrul invizibil al oricărui comportament și se arată pretutindeni, în ciuda tuturor vălurilor aruncate peste ea. Ea este cauza războiului și scopul păcii, fundamentul seriozității și ținta glumelor, sursă inepuizabilă de anedocte, cheia potrivită pentru orice aluzie și sensul oricărui sens tainic, al tuturor propunerilor neexprimate și al privirilor aruncate pe furiș, obiectul nazuinței zilnice a tinerilor și adesea chiar a bătrânilor, gândul pe care îl are oră de oră destrăbălatul, dar și reveria celui cast, visurile care revin permanent, împotriva voinței acestuia, materialul aflat mereu la îndemână pentru a face haz, tocmai pentru că se bazează pe cea mai profundă gravitate. Or, partea picantă și nostimă a vieții este că principala îndeletnicire a tuturor oamenilor este practicată în secret, iar în aparență este ignorată cât se poate de mult. În realitate însă o vedem în fiecare clipă cum se așază cu de la sine putere, ca adevărat stăpân ereditar al lumii, pe tronul moștenit, și cum râde privind batjocoritor de-acolo în jos la măsurile care au fost luate pentru a o domestici, a o încarcera sau cel puțin a o îngrădi și, pe cât posibil, a o ține complet ascunsă ori măcar spre a o înfrâna într-atât încât să apară doar ca o chestiune secundară, total subordonată, a vieții.
Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II
Aceeași orientare a naturii se vădește și în următorul aspect: cu cât individul este mai apt să se perpetueze datorită vârstei sale, cu atât mai puternic se manifestă în el acea vis naturae medicatrix [forță tămăduitoare a naturii], care-i vindecă lesne rănile și-l însănătoșește cu ușurință după boli. Această forță se diminuează odată cu capacitatea de procreare și se prăbușește după dispariția ei ; căci acum individul și-a pierdut valoarea în ochii naturii.
Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II
Aici e locul să observăm că, deși are un fundament metafizic, întreținerea procesului vital întâmpină rezistență și, prin urmare, nu se produce fără efort. Asemenea strădanii doboară organismul în fiecare seară, motiv pentru care acesta suspendă apoi funcția cerebrală și-și diminuează unele secreții, respirația, pulsul și degajarea căldurii. De aici putem deduce că încetarea totală a procesului vital trebuie să constituie o miraculoasă ușurare pentru forța motrice a acestuia; poate că ea contribuie la expresia de dulce mulțumire pe care o vedem pe chipul majorității morților. Momentul morții în genere poate semăna cu cel al trezirii dintr-un coșmar apăsător.
Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II
Ce înseamnă oare o scurtă amânare a morții, o mică ușurare a necazurilor, o înlăturare a durerii, o momentană potolire a dorinței, în condițiile în care toate acestea înving atât de frecvent, iar triumful morții e cert? Ce avantaje de acest fel ar putea constitui adevăratele mobiluri ale nenumăratelor generații umane, mereu reînnoite, care se mișcă necontenit, se agită, se înghesuie, se chinuie, se zbat și joacă întreaga tragicomedie a istoriei universale, ba chiar - ceea ce spune mai mult decât orice - răbdă până la sfârșit o asemenea existență de batjocură, prelungind-o atât cât este de putință pentru fiecare?
Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II
Din zece lucruri care ne supăra, nouă n-ar fi în stare s-o facă dacă le-am înțelege foarte temeinic, pornind de la cauzele lor, si le-am cunoaște astfel necesitatea și adevărata natură; or, noi am reuși mai des acest lucru dacă le-am transforma mai întâi în obiect al reflecției, în loc ca ele să devină obiect al înflăcărării sau al mâhnirii.
Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II
Templele și bisericile, pagode și moscheile din toate țările și epocile atestă, în măreția și splendoarea lor, nevoia metafizică a omului, nevoie de o urmează îndeaproape, apăsat și implacabil, pe cea fizică. Uneori îl satisfac istoriile grosolane şi basmele insipide; cu condiţia de a-i fi fost inculcate destul de timpuriu, ele constituie pentru el interpretări suficiente ale existenţei lui şi un sprijin al propriei moralităţi. Să privim, de pildă, Coranul! Această carte proastă a fost de ajuns ca să fundamenteze o religie universală, să satisfacă de acum o mie două sute de ani nevoia metafizică a nenumărate milioane de oameni, să devină baza moralei lor şi a unui semnificativ dispreţ faţă de moarte, dar şi să-i însufleţească în vederea unor războaie sângeroase şi a celor mai întinse cuceriri. În el găsim cea mai tristă şi mai jalnică formă a teismului. Multe lucruri se vor fi pierdut din pricina traducerilor, dar eu n-am reuşit să descopăr în el nici măcar o idee valoroasă. Astfel de lucruri demonstrează că nevoia metafizică nu merge mână-n mână cu capacitatea metafizică.
Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II
Dc altfel, procesul de gândire dinlăuntrul nostru nu este în realitate atât de simplu ca în teorie, deoarece aici sunt implicaţi factori de tot felul. Pentru a ilustra această chestiune, să comparăm conştiinţa noastră cu o apă de o adâncime oarecare: ideile de care suntem conştienţi în mod clar reprezintă doar suprafaţa apei, a cărei masă sunt în schimb gândurile tulburi, sentimentele, retrăirea intuiţiilor şi a experienţei în general, amestecate cu dispoziţia particulară a propriei voinţe, care constituie esenţa fiinţei noastre. Or, această masă a întregii conştiinţe se găseşte în permanentă mişcare - într-o măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de vivacitatea intelectuală -, iar ceea ce urcă la suprafaţă în urma acestei mişcări sunt imaginile clare ale fanteziei sau ideile limpezi, de care suntem conştienţi şi pe care le exprimăm în cuvinte, precum şi deciziile voinţei. Rareori întregul proces mental şi decizional se află la suprafaţă, altfel spus, rareori constă într-o înlănţuire de judecăţi gândite cu limpezime, deşi noi aspirăm la asemenea judecăţi, spre a putea să ne dăm seama de ele atât noi, cât şi alţii; dar, de obicei, în adâncul obscur reflectăm la materialul obţinut din exterior, prelucrat astfel în idei; acest proces se produce aproape la fel de inconştient ca transformarea hranei în umori şi substanţă a trupului. Aşa se face că adesea nu reuşim să ne dăm seama de geneza celor mai profunde idei pe care le avem; ele sunt produsul sinelui nostru tainic. Spre mirarea noastră, judecăţile, ideile neaşteptate şi deciziile urcă deodată la suprafaţă din acea profunzime. O scrisoare ne aduce veşti importante, surprinzătoare, în urma cărora gândurile şi motivele noastre intră-n derută; apoi abandonăm provizoriu chestiunea respectivă, și nu ne mai gândim la ea, dar în ziua următoare sau în cea de-a treia patra zi ne apare desluşit întreaga situaţie, precum şi ceea ce avem de făcut în circumstanţele respective. Conştiinţa este simpla suprafață a sportului nostru, al cărui miez, ca și pe cel al globului terestru, nu-l cunoaştem, ci cunoaştem doar coaja.
Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II
Căci operele anticilor sunt steaua polară pentru orice aspirație artistică sau literară: dacă ea apune pentru voi, sunteți pierduți. Îndeletnicirea cu scriitorii Antichității este numită foarte nimerit studii umaniste, căci datorită lor discipolul redevine în primul rând om, intrând într-o lume încă nepătată de schimonoselile Evului Mediu și ale romantismului, care au pătruns apoi atât de adânc în umanitatea europeană, încât chiar și acum fiecare vine pe lume purtând pe chip aceste grimase și trebuie să se lepede mai întâi de ele, spre a redeveni în primul rând om. Să nu vă gândiți că înțelepciunea voastră modernă ar putea suplini vreodată acea consacrare pentru ființa umană; voi nu sunteți născuți liberi, fii dezinvolți ai naturii, aidoma grecilor și romanilor. Fără școala anticilor, literatura voastră va degenera într-o pălăvrăgeală vulgară ai într-un evident filistinism.
Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II
În spațiul infinit există nenumărate sfere strălucitoare, iar în jurul fiecăreia se rotește cam o duzină de sfere mai mici, luminate de elite și care, fierbinți în interior, sunt acoperite cu o crustă solidificată și rece, pe care un înveliş mucegăit a produs niște ființe cunoscătoare - acesta este adevărul empiric, realul, lumea.
Arthur Schopenhauer - Lumea ca voință și reprezentare II (primul paragraf)
