Bine poți trăi cu puțin, pe masa-ți
de lucește solnița părintească
și spurcata poftă sau teama nu-ți iau
somnul cel dulce.
Vesel de prezent, ce va fi pe urmă
grijă nu purta, iar necazu-mbună-l
cu domol surâs: în toate
nu este nimeni.
Horatius - Ode (2, XVI)
Tu să nu cercetezi, căci au oprit zeii ca noi să știm
Ce sfârșit vom avea, Leuconoe, nici nu-ncerca să-ntrebi
Magii babiloneni, mai bine-nduri tot ce se va-ntâmpla.
Sau că Jupiter ierni ne-a hărăzit multe, sau ultima
Fi-va cea care acum sfarmă izbind marea Tirenă-n stânci,
Tu cuminte să fii și, limpezind bunul, în scurtu-ți veac
Lungi speranțe să n-ai. Cât noi vorbim, timpul dușman s-a dus
Grabnic. Clipa s-o guști și-n viitor nu crede nicidecum.
Horatius - Ode (1, XI)
Ce fi-va mâine, nu cerceta, și-oricum
E ziua ce-ți mai dăruie soarta, tu
Câștig s-o și tânăr, dulcea
Dragoste n-o alunga, nici jocul
Cât timp de vârsta-ți verde departe e
Posaca bătrânețe. Acum te du
De caută pe Câmp și-n piețe
Șoapte dulci ce-n amurg te-aşteaptă
Și râsul drag ce dintr-un ungher retras
Trădează pe iubita pitită-n el
Și-al dragostei zălog ce-n silă
Vrea să-l răpești de pe braț sau deget.
Horatius - Ode (1, IX)
Palida moarte cu-același picior bate și-n bordei, la ușă
Ca și-n castele. O, bogate Sestiu,
Viața e atât de scurtă că-înlătură orice lungi speranțe;
Curând te vor cuprinde noaptea, manii,
Nume deșarte, și-n searbăda casă-a lui Pluton când vei merge,
Pe-al mesei rege nu-l vei mai alege;
Horatius - Ode (1, IV)