Aroganță creștină

 De ce să taci în legătură cu alții? Fiindcă ar fi destule de vorbit despre demonii tăi. Dar dacă tu ai păreri despre altul sau faci ceva pentru el, fără ca să ți se ceară părerea sau sfatul, procedezi așa fiindcă nu te poți deosebi de sufletul tău. De aceea cazi pradă aroganței acestuia și contribui astfel la prostituarea lui. Sau crezi că ar trebui să împrumuți sufletului tău ori zeilor forța ta omenească, sau că e chiar o operă folositoare și pioasă aceea de a-l face pe altul să-i prețuiască pe zei? Orbitule, asta e aroganță creștină. Zeii n-au nevoie de ajutorul tău, idolatrule ridicol care te crezi tu însuți un zeu și vrei să-i formezi pe oameni, să-i faci mai buni, să-i mustri, să-i educi, să-i creezi. Ești tu însuți perfect? De aceea taci, fă-ți treaba ta și examinează-ți insuficiența zilnică. Tu însuți ai cea mai mare nevoie de propriul tău ajutor, să ai la îndemână o părere și un sfat bun pentru tine, iar nu să alergi ca o târfă pe la alții spre a-i înțelege și ajuta. N-ai nevoie să joci rolul lui Dumnezeu. 

C.G. Jung — Cartea roșie 

Comunismul este o religie

Era ideea că există un adevăr științific imuabil și oamenii îl stăpânesc; stăpânind adevărul, ei pot să prevadă viitorul și să schimbe cursul istoriei după cum cred de cuviință, introducând în el principiul înțelepciunii. De aici - autoritatea celor care stăpânesc adevărul - prioritatus dignitatis. Această religie - adepții o numeau cu modestie știință - îl înalță pe omul înzestrat cu autoritate la nivel de Dumnezeu. El și-a elaborat propriul simbol de credință și propria morală - noii am văzut-o în acțiune. În anii '20 erau mulți oameni care își mai aduceau aminte cum a biruit creștinismul și care, prin analogie, proroceau domnia milenară a noii religii. Cei mai scrupuloși mergeau cu analogia și mai departe, înșiruind crimele istorice ale bisericii: căci inchiziția n-a schimbat esența creștinismului... Și pentru toți era limpede superioritatea ideii celei noi, care făgăduia raiul pe pământ în locul răsplatei cerești. Însă lucrul cel mai important era renunțarea totală la îndoieli și credința absolută în adevărul obținut de știință.

Nadejda Mandelștam - Fără speranță

Creștinismul și sinuciderea

Pe vremea nașterii sale, creștinismul a făcut din dorința nestăvilită de sinucidere o pârghie a forței sale; el nu a păstrat decât două forme de sinucidere, le-a îmbrăcat cu cele mai înalte demnități și cele mai adânci speranțe, interzicându-le pe toate celelalte cu amenințări cumplite. Dar martirajul și distrugerea lentă a asceților erau permise.

Friedrich Nietzsche - Știința voioasă (131)

Apusul creștinismului

Credința este excludere, provocare. Creștinismul e terminat pentru că nu mai poate urî celelalte religii, pentru că le înțelege: vitalitatea din care izvorăște intoleranța îi lipsește din ce în ce mai mult. Or, intoleranța era chiar rațiunea lui de-a fi. Ca și politeismul în declin, creștinismul este bolnav, paralizat de o prea mare lărgime de vederi.
Ce e vorbăria despre "moartea lui Dumnezeu" dacă nu actul de deces al creștinismului? Un zeu care și-a risipit capitalul de cruzime nu mai e nici temut, nici respectat de nimeni. Suntem marcați de toate acele veacuri când a crede în el însemna a-i ști de frică, iar spaimele noastre îl imaginau milos și în același timp lipsit de scrupule. Pe cine să mai intimideze acum, când înșiși credincioșii simt că e depășit, că nu mai poate fi legat de prezent, iar de viitor nici atât?

Emil Cioran - Demiurgul cel rău (Noii zei)

Cauza succesului creștinismului

Dar ce soi de delir putea să-l cuprindă pe pământean, atunci când se convertea? Mai puțin dăruit decât ceilalți, el nu avea decât o soluție: să se urască pe sine. Fără această deviație a urii, insolită la început, contagioasă mai apoi, creștinismul ar fi rămas o simplă sectă, limitată la o clientelă străină, singura, la drept vorbind, capabilă să schimbe fără remușcări străvechii zei pe un cadavru țintuit în cuie.

Emil Cioran - Demiurgul cel rău (Noii zei)

Nașterea creștinismului - varianta conspiraționistă

Să vedem, Matei, Luca, Marcu și Ioan sunt o gașcă de cheflii care se adună undeva și hotărăsc să facă o întrecere, inventează un personaj, stabilesc câteva fapte esențiale și dă-i bătaie, pentru rest fiecare e liber, și la urmă se va vedea cine a reușit mai bine. Pe urmă, cele patru povestiri ajung în mâna prietenilor, care încep să facă comentarii docte: Matei e destul de realist, dar insistă prea mult pe chestia aia cu Mesia, Marcu nu-i rău, dar cam prea dezordonat, Luca e elegant, trebuie s-o admitem, Ioan exagerează cu filosofia... Dar în fine, cărțile plac, circulă din mână în mână și, când cei patru își dau seama ce se întâmplă, e prea târziu, Pavel l-a întâlnit deja pe Iisus pe drumul Damascului, Pliniu își începe ancheta lui din ordinul împăratului îngrijorat, o droaie de apocrife se prefac că știu și ele multe despre asta. Lui Petru i se urcă la cap, se ia în serios, Ioan amenință că va spune adevărul, Petru și Pavel pun să fie prins, îl cetluiesc pe insula Patmos și bietul de el începe să calce în străchini, vede lăcuste pe tăblia patului, faceți trâmbițele acelea să tacă, de unde vine tot sângele acesta... Iar ăilalți îl vorbesc că bea, că are arteroscleroză... Și dacă o fi fost chiar așa?

Umberto Eco - Pendulul lui Foucault

Diferența dintre creștinism și socialism

Conceptul creștin al egalității, înțeles nu cu smerenie, ci cu trufie, nu aduce unitatea, ci dezbinarea oamenilor.

Lev Tolstoi - Despre om și Dumnezeu

O hotărâre primejdioasă

Hotărârea creștină de a găsi lumea urâtă și rea a făcut lumea urâtă și rea.

Friedrich Nietzsche - Știința voioasă

Cioran e câteodată profet

Creștinismul este iremediabil pierdut dacă până la sfârșitul secolului nu va fi supus la cumplite persecuții. Biserica ar trebui să uneltească pentru ca la putere să ajungă ateii - singurii care ar mai putea-o salva.

Emil Cioran - Caiete III

Declinul Occidentului

Astăzi, din nefericire, Occidentul nu mai are încredere în sine ca în veacul al XIX-lea și nu mai crede în libertate, creștinism și superioritatea culturii sale, e ca și pierdut. Or fi mulți ticăloși printre albii Occidentului, dar ideile specifice Europei - libertatea, ordinea, persoana, dragostea, dreptatea - sunt nobile idei cu valoare generală. Ele sunt compromise de cei ce nu mai vor să le apere și îngăduie să fie înlocuite cu invidia, răutatea, demența, tirania în care - nenorociții - văd acum aurora imaculată a începutului și idealului.

Nicolae Steinhardt - Jurnalul fericirii

Sentimentul religios e dincolo de rațiune

"... conținutul sentimentului religios, în esența lui, scapă oricăror considerații și raționamente și nu poate fi știrbit de nici o abatere, de nici o crimă, de nici un fel de ateism; este aici ceva care rămâne, și care va rămâne mereu în afara tuturor acestor elemente, ceva pe lângă care se vor învârti mereu, bâjbâind și lunecând, tot felul de atei, vorbind mereu despre cu totul altceva , întrucât mereu le va scăpa miezul însuși, ceva ce depășește înțelegerea lor.

F. M. Dostoievski - Idiotul