Se afișează postările cu eticheta Sodoma și Gomora. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sodoma și Gomora. Afișați toate postările

Reminiscențele copilăriei

Astfel, chiar când ajung mari, copiii își aduc aminte cu ciudă de aceia care s-au purtat prost cu ei.

Sodoma și Gomora - În căutarea timpului pierdut, Marcel Proust

În omenire domnește regula

În omenire domnește regula — care comportă, firește, excepții — că oamenii aspri sunt cei slabi care au fost respinși, iar cei tari, sinchisindu-se prea puţin dacă sunt sau nu doriţi, au acea blândeţe pe care omul de rând o confundă cu slăbiciunea.

Sodoma și Gomora (În căutarea timpului pierdut) - Marcel Proust

Proust descrie excelent pe efeminați

Cutare tânăr, crescut de o sfântă verişoară protestantă, va intra cu capul plecat şi tremurând, cu ochii ațintiți la cer, cu mâinile înţepenite într-un manşon invizibil, a cărui formă evocată şi a cărui prezență reală şi tutelară îl vor ajuta pe artistul intimidat să străbată fără agorafobie spaţiul plin de prăpăstii care se așterne din anticameră până la salonaş.

(Sodoma și Gomora, În căutarea timpului pierdut)

Îmi place când găsesc la Proust fraze ca astea


"acest obraz nou care nu mai oferea mutriţa vioaie şi rușinoasă a unei pisici îndărătnice și perverse cu un năsuc roz şi cârn, ci care părea, în plinătatea tristeții sale copleşitoare, topită, în valuri"

"ar putea să se amuze la întoarcere ca niște eleve de pension, imitând fetele cu apucături urâte, şi să găsească în acest amuzament plăcerea nemărturisită a fecioarelor, ceea ce-mi strângea inima"

Sodoma și Gomora (În căutarea timpului pierdut)