CAUTĂ AICI:

Neagu Djuvara redescoperă România după 45 de ani

Puţin înainte de a se urni trenul, intră în compartiment doi vlăjgani, de o statură deasupra mediei, cu cizme şi nişte salopete cenuşii. Se aşază faţă în faţă, pe locurile de lângă culoar. Începe dialogul:

- De unde, pula, are Troacă undiţa aia, pula mea?
- Pula - a cumpărat-o din Germania.
- Din Germania? Pula. . . Şi cât a dat, mă, pe ea, pula mea?
- (o cifră)
- Pula mea! Păi cum să te miri, pula, că prinde peşte, pula mea... Şi cât e marca acum, mă? Pula mea!
- (o cifră)
- Ptiu! Futu-i! De unde pula a găsit Troacă banii ăştia, pula mea?

Am de-a face, fără îndoială, cu alfabetizaţi de-ai lui Ceauşescu. Vocabularul lor nu depăşeşte două-trei sute de cuvinte, în schimb discursul e punctat la fiecare două-trei cuvinte cu un phallus valah eructat greu, vânjos, cu furie şi satisfacţie în acelaşi timp.

Neagu Djuvara - Amintiri din Pribegie