Oameni din Dublin by James JoyceMy rating: 5 of 5 stars
Fiecare povestire este o capodoperă în sine.
Vrând să știu ce părere au alții despre Oamenii din Dublin am citit pe internet o grămadă de bazaconii. Care mai de care se întrece să decodeze simbolurile și temele cu niște explicații stufoase și fanteziste. Orice cuvânt, orice propoziție suferă de boala interpretării. De parcă aceste povestiri sunt Finnegans Wake sau chiar Ulysses.
Dar aceasta este cea mai umană carte a lui Joyce. Are un mesaj atât de simplu, încât și un neinițiat ca mine a priceput. Personajele sunt încremenite în convenții sociale învechite. Oameni care paralizează în fața unei schimbări. Ultima povestire Cei morți este cireașa de pe tort. O adevărată artă a povestirii. Punctul culminant, în care dorința sexuală a personajului pentru soția lui este înăbușită de manierism și de retrăirea trecutului, este un exemplu de măiestrie în literatură.
Personajul din ultima povestire zice că tineretul e bolnav de gândire și asta îl împiedică să trăiască și să se bucure de viață. Asta zicea Joyce acum o sută de ani. Dar eu simt același lucru și acum când unii înflăcărați elaborează sisteme care reglementează cum ar trebui să gândim, să ne purtăm, să trăim.
View all my reviews
