Cum aurul cel galben la flacără se cearcă,
Așa-n nenorocire încearcă-l pe amic!
Cât timp îți râde vesel norocul și te-ajută
Și-ntreagă ți-i averea, toți după tine vin;
Cum tună, fug cu toții, nu te mai știe nimeni
Din cei ce altădată roiau în jurul tău.
Eu o știam aceasta din vremile trecute;
Din ce-am pățit eu însumi văd că-i adevărat:
Abia doi, trei prieteni îmi mai rămâneți: ceilalți
Ai fericirii mele erau, dar nu ai mei!
Ovidiu - Tristele, I, 5
