Mintea omului poate fi asemuită cu un mic univers. Bucuria poate fi privită precum o stea sau un nor de bun augur, supărarea seamănă cu un tunet asurzitor sau cu o ploaie torențială, bunăvoința seamănă cu o adiere lină de vânt sau cu roua suavă a dimineții, severitatea poate fi privită ca o zi de arșiță în toiul verii sau ca înghețul de la sfârșitul toamnei. Astfel, sentimentele care ne mișcă de obicei sunt întocmai ca fenomenele naturii. Nu există om care să nu le trăiască. Important este să nu zăbovim prea mult în fiecare dintre ele, ci să le lăsăm să se perinde în ființa noastră într-un ritm egal și natural. Atunci spiritul va fi la fel cu întreg Universul.
Arcașul fără arc - Ștefan Liiceanu
