Aceasta este ceea ce numim o simplă coincidență. O menționez pentru a arăta că visul este ceva viu, în niciun caz un lucru mort, care foșnește aidoma hârtiei uscate. Este o situație vie, este precum un animal cu tentacule sau cu multe coarde ombilicale. Nu ne dăm seama că, în timp ce noi vorbim despre el, el lucrează. De aceea primitivii își povestesc visele și eu vorbesc despre vise. Suntem mișcați de vise, ele ne exprimă pe noi și noi le exprimăm pe ele, și există coincidențe legate de ele. Refuzăm să luăm coincidențele în serios, deoarece nu le putem considera cauzale. E adevărat, am face o greșeală dacă le-am considera cauzale; evenimentele nu apar datorită viselor, ar fi absurd, nu vom putea demonstra niciodată acest lucru; ele se întâmplă, pur și simplu. Dar este înțelept să luăm în considerare faptul că ele chiar se întâmplă. Nu le-am observa dacă nu ar avea o regularitate apartă, dar nu ca aceea a experimentelor de laborator, este numai un gen de regularitate irațională. Răsăritul își bazează mare parte a științei sale pe aceasta iregularitate, iar pentru el coincidențele, și nu cauzalitatea reprezintă fundamentul solid al lumii. Sincronicitatea este prejudecata Răsăritului; cauzalitatea este prejudecata modernă a Occidentului. Cu cât acordăm mai multă atenție viselor, cu atât mai multe astfel de coincidențe — întâmplări — vom observa. Nu uitați că cel mai vechi tratat științific chinezesc se referă la sorții posibili ai vieții.
C.G. Jung — Seminar ‘Analiza viselor’ 1928-1930
