— Numai cei slabi văd totul ca printr-o pânză neagră. Sufletul își deschide singur orizonturile. Pentru că sufletul îți este întunecat, el îți arată un cer noros.
"Finally, from so little sleeping and so much reading, his brain dried up and he went completely out of his mind.” (Miguel de Cervantes Saavedra, Don Quixote)
Pe vremea lui Dumas nu s-a descoperit conceptul de ‘banalitatea răului’
De altfel, inimile cele mai corupte nu pot crede în rău decât dacă își dau seama că ar fi mânat de un interes oarecare: răul fără rost și fără cauză le face silă, ca un lucru nefiresc.
Alexandre Dumas — Contele de Monte-Cristo
Grija excesivă pentru trup este o piedică pentru atingerea succesului
“ … prea marea grijă față de trupul nostru e aproape singura piedică pentru izbândirea planurilor care au nevoie de hotărâre rapidă și de executare bărbătească și energică. Într-adevăr, dacă ți-ai jertfit o dată viața, nu mai ești egal cu ceilalți oameni sau, mai bine zis, ceilalți oameni nu-ți mai sunt egali. Și oricine a luat o astfel de hotărâre simte pe dată cum îi sporesc puterile și cum i se lărgește orizontul. “
Alexandre Dumas — Contele de Monte-Cristo
Politica
„– Regele? Îl credeam îndeajuns de filosof ca să înțeleagă că în politică nu există crimă. În politică, dragul meu, știi la fel de bine ca și mine că nu există oameni, ci idei; nu există sentimente, ci interese. În politică, nu se ucide un om; se înlătură un obstacol, și atâtă tot.
Cinematograful
“Cinematograful, spunea maestrul meu, trăgând spuza pe metafizica sa, este o invenție a Satanei ca să plictisească specia umană. El ne arată nerozia estetică a lumii prin esență cinetică, în care omul, culme a animalității, își revelează, sub aparența de ființă care se mișcă de la sine, calitatea sa de simplu proiectil. Fiindcă omul acesta care aleargă neînfrânat pe stradă, se suie pe un stâlp de telegraf sau se ivește pe streașina acoperișului, ca să sară apoi într-un puț, reușește să ne plictisească la fel de mult ca o bilă de biliard care se lovește de marginile mesei. Cât timp omul ăsta nu stă locului - credem noi -, nu vom afla despre el nimic interesant.”
Antonio Machado — Juan de Mairena
Iluzia libertății
Cu cât mai liber se crede omul, cu atât mai ușor e să-l îndoctrinezi.
Tirania e, astăzi, o stare de sclavie vădită, iar libertatea o stare de sclavie ascunsă. În prima individul e asuprit de forță, în a doua e asuprit de opinie.
Prejudecățile incurabile mișună când oamenii se laudă că își spun părerea liber.
Ideea de ‘liberă dezvoltare a personalității’ pare admirabilă câtă vreme nu dă peste indivizi a căror personalitate s-a dezvoltat liber.
Libertatea nu e indispensabilă pentru ca omul să afle ce vrea și cine e, ci pentru a afla cine e și ce vrea.
Nicolas Gomez Davila — Scolii la un text implicit
Stânga politică
Stângistul țipă că libertatea moare când victimele lui refuză să-și finanțeze propriul asasinat.
Un lexic de zece cuvinte îi ajung marxistului ca să explice istoria.
În democrație, politicienii sunt condensatorii imbecilității.
Proletariatul nu detestă în burghezie decât dificultatea economică de a o imita.
Inteligența progresistului nu e niciodată altceva decât complicele carierei lui.
Nicolas Gomez Davila - Scolii la un text implicit
Politics
Protejarea săracului a fost întotdeauna, în politică, cel mai sigur mod de a te îmbogăți.
Poporul suportă să fie furat, cu condiția să fie lingușit.
Nicolas Gomez Davila — Scolii la un text implicit
Individualismul modern
Individualismul modern se reduce la a considera personale și proprii părerile împărtășite de toți.
Statul modern fabrică opiniile pe care le adună apoi respectuos sub numele de opinie publică.
Nicolas Gomez Davila — Scolii la un text implicit
Aforisme politice actuale
Poporul nu-l alege pe cel ce-l îngrijește, ci pe cel ce îl droghează.
Cel ce caută să educe, și să nu exploateze, fie un popor, fie un copil, nu îi vorbește imitând împiedicat un limbaj infantil.
Nicolas Gomez Davila — Scolii la un text implicit
Păcatul original al liberalismului
Păcatul original al liberalismului e acela de a-i atribui fiecărui individ toate atributele susceptibile de a-i aparține omului.
Nicolas Gomez Davila — Scolii la un text implicit
La Revolucion
Politica e știința structurilor sociale adecvate conviețuirii ființelor neștiutoare.
O ‘societate ideală’ ar fi cimitirul măreției umane.
După orice revoluție, revoluționarul spune că adevarata revoluție va fi cea de mâine. Revoluționarul arată că un mizerabil a trădat revoluția de ieri.
Nicolas Gomez Davila - Scolii la un text implicit
Educația
Când unul cerceta ce trebuie învățați copiii, spuse: “Cele ce le vor folosi și când vor ajunge bărbați”
Plutarh - Vorbe de duh ale spartanilor, 67
Method acting
Quintilian spune că a văzut actori atât de pătrunși de rolurile triste pe care le jucau, încât întorși acasă încă mai plângeau.
Michel de Montaigne — Eseuri III, Despre diversiune
Meloterapia
Cred că, dacă ar fi posibil să-i adunăm în fiecare zi pe toți bolnavii și suferinzii în Albert Hall și să punem orchestra să cânte fără întrerupere, expunerea constantă a membrelor bolnave la vibrații ale aerului atât de cerești le-ar readuce până la urmă sănătatea pierdută. Cu siguranță, chiar și o singură expunere la - să zicem - simfonia a cincea a lui Beethoven trebuie să ducă la o restabilire permanentă a ființei în trup și suflet. Nimeni nu poate rămâne neschimbat după ce a trecut prin el o simfonie de Beethoven.
W.N.P. Barbellion - Jurnalul unui om dezamăgit






