Inconstancy, ennui, anxiety.
Blaise Pascal — Pensees, III.58
Vanity
That something as obvious as the vanity of the world should be so little known and that people should find it strange and surprising to be told that it is foolish to seek honors, that is astounding
Blaise Pascal — Pensees III,50
Despre creștini și blamarea lor pentru incendiul Romei
…lumea îi numea „creștini“. Numele li se trage de la Cristos, care, în vremea împăratului Tiberius, fusese condamnat la moarte de Pontius Pilatus. Reprimată pentru un moment, această superstiție funestă se răspândea din nou nu numai prin Iudeea, locul de obârșie al acestui flagel, dar și la Roma, unde se revarsă de pretutindeni toate grozăviile sau ticăloșiile și își găsesc mulțime de adepți. Mai întâi, au fost închiși cei ce mărturiseau; apoi, după indicațiile lor, o mulțime de oameni nu atâta dovediți că ar fi pus foc, cât învinuiți de ură față de neamul omenesc. Cei care trebuiau să moară au fost și prefăcuți în prilejuri de batjocură: acoperiți cu piei de fiare, piereau sfâșiați de câini, mulți erau pironiți pe cruci sau dați pradă flăcărilor, iar alții, după ce se întuneca, erau arși ca să servească la iluminat în timpul nopții. Nero își oferise grădinile pentru acest spectacol și dădea o reprezentație de circ, amestecat cu mulțimea, în costum de vizitiu, sau conducând un car de curse. Din care cauză, deși acești oameni erau vinovați și meritau cele mai grele pedepse, acum stârneau mila, fiind sacrificați nu interesului public, ci sălbăticiei unui singur om.
Tacitus — Anale, XV.38
Viața omului
Dar eu, de câte ori aud vorbindu-se despre aceste chestiuni şi de altele asemenea, nu pot spune hotărât dacă viaţa omului se desfăşoară după o lege a destinului şi după o necesitate imuabilă, sau la voia întâmplării. Într-adevăr, cei mai înţelepţi dintre cei vechi şi cei care le urmează ideile se deosebesc între ei şi mulţi au părerea, adânc întipărită, că zeii nu se preocupă nici de naşterea, nici de sfârşitul nostru, nici, într-un cuvânt, de noi, oamenii: de aceea, zic ei, cei buni au parte de nenorociri şi cei răi de bucurii. Alţii, dimpotrivă, cred că este o legătură între destin şi întâmplările vieţii, dar că aceasta nu e determinată de mersul stelelor, ci de principiile şi de corelaţiile cauzelor naturale; şi totuşi ei ne lasă nouă alegerea felului de viaţă, care, odată ales, determină ordinea inevitabilă a evenimentelor. Căci răul şi binele nu sunt ce crede vulgul: mulţi dintre cei ce par a se lupta cu nevoile sunt fericiţi şi mulţi dintre cei ce înoată în bogăţii sunt cu totul nefericiţi dacă cei dintâi suportă bărbăteşte apăsarea sorţii, iar ceilalţi se folosesc prosteşte de norocul lor. De altminteri, celor mai mulţi oameni nu li se poate scoate din minte ideea că viitorul cuiva e hotărât chiar de la naştere şi, dacă unele se întâmplă altfel decât i-a fost scris, vina o poartă şarlataniile prezicătorilor, care prezic ce nu ştiu: se pierde astfel încrederea într-o ştiinţă care şi-a dat serioase dovezi atât în vremea veche, cât şi într-a noastră.
Tacitus — Anale VI.22
Facerea de bine
Căci binele făcut nouă numai într-atât ne place, cât credem că putem să ne-achităm de el; când întrece însă cu mult puterea noastră, în loc de recunoștință, îl răsplătim cu ură.
Tacitus — Anale, IV.18
Ciclul istoriei
“De nu cumva există în tot ce se întâmplă în lume un fel de ciclu, așa încât, precum se schimbă periodic anotimpurile, tot astfel și moravurile; nu toate ale înaintașilor au fost mai bune; chiar și epoca noastră a produs multe fapte de laudă și creații de talent, care ar trebui să fie imitate de urmași. De-ar dăinui însă aceste întreceri în virtute cu strămoșii!”
Tacitus — Anale III,55
Soarta
Mie, cu cât mai multe fapte, mai noi sau din vechime, îmi tot reamintesc, cu atât mai limpede mi se înfățișează felul în care soarta își bate joc de viața oamenilor; de toate faptele lor.
Tacitus — Anale, III,18
Secretul vieții
“nu există nici fericire, nici nenorocire în lume; există doar compararea unei stări cu cealaltă și atâta tot. Doar cel care a simțit nefericirea cea mai cumplită e în stare să simtă cea mai mare fericire. Ca să-ți dai seama cât de bine este să trăiești, trebuie să fi dorit să mori.”
Alexandre Dumas — Contele de Monte-Cristo
Antidepresiv
— Numai cei slabi văd totul ca printr-o pânză neagră. Sufletul își deschide singur orizonturile. Pentru că sufletul îți este întunecat, el îți arată un cer noros.
Pe vremea lui Dumas nu s-a descoperit conceptul de ‘banalitatea răului’
De altfel, inimile cele mai corupte nu pot crede în rău decât dacă își dau seama că ar fi mânat de un interes oarecare: răul fără rost și fără cauză le face silă, ca un lucru nefiresc.
Alexandre Dumas — Contele de Monte-Cristo
Grija excesivă pentru trup este o piedică pentru atingerea succesului
“ … prea marea grijă față de trupul nostru e aproape singura piedică pentru izbândirea planurilor care au nevoie de hotărâre rapidă și de executare bărbătească și energică. Într-adevăr, dacă ți-ai jertfit o dată viața, nu mai ești egal cu ceilalți oameni sau, mai bine zis, ceilalți oameni nu-ți mai sunt egali. Și oricine a luat o astfel de hotărâre simte pe dată cum îi sporesc puterile și cum i se lărgește orizontul. “
Alexandre Dumas — Contele de Monte-Cristo
Politica
„– Regele? Îl credeam îndeajuns de filosof ca să înțeleagă că în politică nu există crimă. În politică, dragul meu, știi la fel de bine ca și mine că nu există oameni, ci idei; nu există sentimente, ci interese. În politică, nu se ucide un om; se înlătură un obstacol, și atâtă tot.
Alexandre Dumas — Contele de Monte-Cristo
Cinematograful
“Cinematograful, spunea maestrul meu, trăgând spuza pe metafizica sa, este o invenție a Satanei ca să plictisească specia umană. El ne arată nerozia estetică a lumii prin esență cinetică, în care omul, culme a animalității, își revelează, sub aparența de ființă care se mișcă de la sine, calitatea sa de simplu proiectil. Fiindcă omul acesta care aleargă neînfrânat pe stradă, se suie pe un stâlp de telegraf sau se ivește pe streașina acoperișului, ca să sară apoi într-un puț, reușește să ne plictisească la fel de mult ca o bilă de biliard care se lovește de marginile mesei. Cât timp omul ăsta nu stă locului - credem noi -, nu vom afla despre el nimic interesant.”
Antonio Machado — Juan de Mairena
Iluzia libertății
Cu cât mai liber se crede omul, cu atât mai ușor e să-l îndoctrinezi.
Tirania e, astăzi, o stare de sclavie vădită, iar libertatea o stare de sclavie ascunsă. În prima individul e asuprit de forță, în a doua e asuprit de opinie.
Prejudecățile incurabile mișună când oamenii se laudă că își spun părerea liber.
Ideea de ‘liberă dezvoltare a personalității’ pare admirabilă câtă vreme nu dă peste indivizi a căror personalitate s-a dezvoltat liber.
Libertatea nu e indispensabilă pentru ca omul să afle ce vrea și cine e, ci pentru a afla cine e și ce vrea.
Nicolas Gomez Davila — Scolii la un text implicit
Stânga politică
Stângistul țipă că libertatea moare când victimele lui refuză să-și finanțeze propriul asasinat.
Un lexic de zece cuvinte îi ajung marxistului ca să explice istoria.
În democrație, politicienii sunt condensatorii imbecilității.
Proletariatul nu detestă în burghezie decât dificultatea economică de a o imita.
Inteligența progresistului nu e niciodată altceva decât complicele carierei lui.
Nicolas Gomez Davila - Scolii la un text implicit
Abonați-vă la:
Postări (Atom)