Te bucuri de cele mai mici lucruri abia după ce ai acceptat moartea. Dacă însă te uiți lacom, căutând ce ai mai putea trăi, atunci nimic nu este suficient de bun ca să te mulțumească, iar cele mai mărunte lucruri, care de altfel sunt mereu în jurul tău, nu te mai bucură. De aceea, eu contemplu moartea, căci mă învață să trăiesc.
C.G. Jung - Cartea Roșie
Doar știi că poți citi o carte de multe ori — poate o știi aproape pe de rost, și totuși când vezi din nou rândurile din fața ta, anumite lucruri îți apar într-o lumină nouă sau îți vin chiar gânduri complet noi pe care nu le-ai avut înainte. Fiecare cuvânt poate lucra zămislitor în duhul tău. Și, pe deasupra, dacă lași deoparte cartea o săptămână și apoi o reiei, după ce duhul tău a trecut în acest răstimp prin felurite transformări, atunci vei vedea mai multe într-o altă lumină.
C.G. Jung - Cartea roșie
Ce este masculinitatea? Știi câtă feminitate îi lipsește bărbatului spre a fi desăvârșit? Știi câtă masculinitate îi lipsește femeii pentru a fi desăvârșită? Voi căutați feminitatea la femeie și masculinitatea la bărbat. Și astfel, există numai bărbați și femei. Dar unde sunt oamenii? Tu, omule, nu trebuie să cauți feminitatea la femeie, ci trebuie s-o cauți și s-o recunoști în tine însuți, căci o ai dintru început. Dar îți place să te joci de-a masculinitatea, căci asta merge pe drumul neted al obișnuitului. Tu, femeie, să nu cauți masculinitatea la bărbat, și să iei asupra ta masculinitatea din tine însăși, căci o ai dintru început. Dar te încântă și e ușor să faci pe femeiușca, de aceea bărbatul te disprețuiește, căci el își disprețuiește feminitatea. Abia dacă poți spune despre sufletul tău ce sex are. Dar dacă ai să fii cu băgare de seamă, ai să vezi că bărbatul cel mai viril are un suflet feminin, iar femeia cea mai feminină are un suflet viril. Cu cât ești mai bărbat, cu atât ești mai departe de ceea ce este cu adevărat femeia, căci feminitatea din tine îți e străină și o disprețuiești.
C.G. Jung - Cartea roșie
Mai rău e că te întrebi mereu cum vei găsi a doua zi forța necesară să continui să faci ceea ce ai făcut și în ajun și faci de atâta timp, unde vei găsi forța pentru acele demersuri imbecile, mii de proiecte care nu duc nicăieri, ca să scapi de copleșitoare nevoie, tentative mereu eșuate și toate pentru a te convinge că destinul e de neînvins, că trebuie să te prăbușești în spatele zidului în fiecare seară, zdrobit de frica zilei de mâine, mereu mai precară, mai sordidă.
Mai vine și vârsta, poate, trădătoarea, și ne amenință cu ce-i mai rău. N-ai destulă muzică în tine să faci viața să danseze, asta e. Toată tinerețea ți s-a dus să moară de acum la capătul lumii, în liniște, în adevăr. Și unde să te mai duci oare, dacă nu mai ai în tine suficient delir adevărat? Adevărul, iată o agonie fără sfârșit. Adevărul acestei lumi e moartea. Trebuie să alegi, să mori sau să minți. Eu n-am putut niciodată să mă sinucid.
Louis-Ferdinand Celine - Călătorie la capătul nopții
Desigur, avem obiceiul să admirăm zilnic mari bandiți, a căror opulență lumea întreagă o venerează împreună cu noi și a căror existență se dovedește, de îndată ce o cercetezi mai îndeaproape, o perpetuă crimă reînnoită în fiecare zi, dar acești oameni se bucură de glorie, de onoruri și de putere, hoțiile lor sunt consacrate de legi, în timp ce oricât ai căuta în istorie totul demonstrează că un biet găinar și mai ales un hoț de alimente neînsemnate cum ar fi o bucată de pâine, de slănină sau un boț de brânză, atrage asupra sa, fără putință de scăpare, oprobriul indiscutabil, renegarea categorică a societății, pedepsele majore, dezonoarea automată, rușinea de neispășit, și asta din două motive, mai întâi pentru că autorul unor asemenea hoții e în general un sărac și pentru că starea lui implică în ea însăși o rușine esențială și apoi pentru că actul său conține un soi de tăcut reproș făcut comunității. Furtul săracului devine o malițioasă reluare în posesie individuală a ceea ce îi aparține. Unde am ajunge? Așa că represiunea miilor de pungași se execută sub toate climatele, bagă de seamă, cu o rigoare extremă, nu numai ca un mijloc de apărare socială, dar mai ales ca o recomandare severă tuturor nefericiților să stea la locul lor și în casta lor, nevoiași, bucuroși resemnați să crape la nesfârșit de-a lungul secolelor de mizerie și de foame…
Louis-Ferdinand Celine - Călătorie la capătul nopții
Sufletul reprezintă vanitatea și plăcerea corpului cât timp corpul e sănătos, dar înseamnă și dorința de a-l părăsi de îndată ce acesta e bolnav sau îi merge prost. Iei din cele două ipostaze pe cea care-ți servește cel mai mult la un moment dat, și gata! Cât mai poți alege între ele două, e bine.
Louis-Ferdinand Celine - Călătorie la capătul nopții
Majoritatea oamenilor nu mor decât în ultima clipă; ceilalți încep a se deprinde cu moartea cu douăzeci de ani mai devreme, câteodată chiar mai mult. Aceștia sunt nefericiții pământului.
Louis-Ferdinand Céline - Călătorie la capătul nopții
Ne meritam soarta. Orice nebun poate concepe un plan pentru o lume mai rațională. În zece minute, în cinci minute. Să le cerem însă oamenilor să trăiască rațional, ar fi ca și cum le-ai cere să trăiască cu analgezice.
John Fowles - Magicianul
Să stăm pe iarbă și să ne sărutăm, atât. Voi tinerii de astăzi vă jucați cu trupurile cât vreți, vi le dați, vi le oferiți cât vreți. Noi atunci nu aveam voie. Dar voi, țineți minte, ați plătit prețul vostru: ați pierdut o lume bogată în mister și emoții subtile. Nu numai specii de animale dispar, dar și specii de simțăminte. Dacă ești destul de deștept, nu vei deplânge trecutul pentru ceea ce acesta nu a cunoscut, ci te vei compătimi pe tine pentru ceea ce trecutul a cunoscut.
John Fowles - Magicianul