Lumea ca voință și reprezentare #2 by Arthur SchopenhauerMy rating: 5 of 5 stars
Când am terminat primul volum Lumea ca voință și reprezentare #1, am fost atât de „făcut la psihic” încât mi-am impus să nu mai aud de Schopenhauer. Dar luna trecută, citind Casa Buddenbrook văd că personajul pe nume Thomas trece printr-o experiență spirituală profundă sub influența volumului al II-lea al unei cărți filosofice. Are revelații despre sensul vieții și existență în general. Nu e dificil de înțeles că Thomas citea chiar volumul al II-lea al tratatului lui Schopenhauer. (Din câte am înțeles, Thomas Mann a scos o ediție prescurtată a Lumii ca voință și reprezentare).
Cât e de periculos Schopenhauer se poate deduce din faptul că a apărut o carte care se numește The Schopenhauer Cure . Într-adevăr, ești marcat pe viață și nu știu dacă „leacul” respectiv funcționează, nu intenționez să studiez cartea menționată.
În acest volum se completează ideile din primul, mult mai dezlânat însă și mai lejer, repetitiv de multe ori. Totuși cu mai multe exemple. Acum la bătrânețe, Schopenhauer mai bate și câmpii când promovează teoria generației spontane, generatia aequivoca (organisme vii care iau naștere din anorganic). De exemplu zice că păduchii lați apar absolut din sine, și nu din ouă :))))) Mai delirează și despre magnetism sau magie. Dar, desigur, aceste afirmații se bazează pe știința vremii și atunci când te concentrezi prea mult pe particular prin oferirea de exemple concrete e posibil să mai gafezi.
Lăsând aceste derapaje ale bătrâneții la o parte, trebuie să afirm că Schopenhauer e un geniu iar filosofia lui e extraordinară. Mai ales că e scrisă accesibil că până și un profan ca mine a înțeles-o. M-a uns la inimă când a declarat că Shakespeare e un geniu și și-a susținut ideile cu mai multe citate din operele lui. Undeva în ultimele capitole i-a adus un omagiu lui Leopardi - un alt pesimist pe care l-am descoperit și eu cu plăcere anul trecut în cartea Mici opere morale.
Pentru cine nu are timp să citească 680 de pagini de jonglerii filosofice, recomand doar ultima parte, cea care tratează despre etică. Și mai ales capitolul care l-a marcat pe Thomas Buddenbrook: „Despre moarte și relația ei cu indestructibilitatea esenței noastre”. În măsura în care scopul filosofiei e să te pregătească pentru moarte, acest tratat reușește pe deplin. Filosofia lui seamănă foarte mult cu cele orientale, în particular cu budismul și hinduismul.
În capitolul „Metafizica iubirii între sexe” se tratează o temă care nu se prea găsește în preocupările altor filosofi.
La noi, bunul Eminescu a fost (prea) ușor influențat de Schopenhauer. Unele idei se regăsesc în poezia Glossă sau Rugăciunea unui dac.
View all my reviews
