Laur by Evgheni VodolazkinMy rating: 4 of 5 stars
Am început romanul cu gândul că citesc încă o obsesie rusească. Din aia când rusul se simte vinovat de o greșeală reală sau metafizică și de aici imboldul de a se căi. Problema nu e că se chinuie doar pe el ca să ispășească, dar chinuie și pe alții - istoria stă mărturie.
Curând mi-am dat seama că este un roman modern. Nu mă pricep la teorie dar bănuiesc că e chiar postmodern deoarece conține toate ingredientele: vise, călătorii spațiu-timp, referiri la alte scrieri reale sau inventate, personaje reale sau inventate, ștergerea granițelor dintre identități, genuri, sexe etc. Altfel cum se explică faptul că la un vraci rus din 1400 găsim un citat din Micul Prinț:
„Noi suntem răspunzători pentru ceea ce îmblânzim, a spus Hristofor cu ochii la lup.”
Sau sticle de plastic prin pădurile rusești din Evul Mediu:
"Pe sub zăpadă se zărea toată neîngrijirea pădurii - frunze de anul trecut, zdrențe care își pierduseră culoarea și sticle de plastic pălite."
Și astfel ajungem la unul din nivelurile de semnificație ale romanului care este Timpul. Se vorbește despre timpul orizontal, despre timpul vertical, despre Eternitate. Personajele prorocesc, visează evenimente petrecute aievea sute de ani în viitor sau în trecut. Dacă e vorba de timp, obligatoriu vorbim și de Spațiu, în particular imensitatea spațiului rusesc. Se face referire și la timpul circular - concept familiar din Filocalie și propriu Ortodoxiei.
Dragostea este un alt nivel. Credința altul.
Identitatea încă unul. Personajul principal are 4 nume succesive. La un moment dat se confundă cu prietenul său italian. Apoi se confundă cu bunicul său Hristofor. Uitându-se în foc se vede bătrân în viitor. Bătrân fiind se uită în cuptor și se vede copil în trecut. Asta are legătură și cu Timpul pomenit mai sus, concept analizat până la ultimul detaliu în carte. Se confundă cu prietena lui, Ustina - nu mai trăiește în trupul lui ci în cel al Ustinei.
De asta apreciez romanele post moderne: sunt mai multe straturi de semnificație și îmi place să le descopăr. Pe unele le-am dibuit singur pe altele le descopăr din analizele altora mai școliți decât mine. Chiar și subtitlul romanului, Roman neistoric, este semnificativ deoarece personajul principal face o remarcă la sfârșit:
„Viața nu are scop istoric. Sau el nu e principal”.
Sunt bucururos că am descoperit un autor contemporan de valoare. Face cinste marii literaturi ruse din care face parte.
View all my reviews
